O instanta din Turcia ordona deblocarea Wikipedia, indisponibila de trei ani



Un judecator din Ankara a ordonat miercuri incetarea restrictiilor aplicate in Turcia enciclopediei online Wikipedia, unul din site-urile de Internet cel mai des accesate din lume.

Wikipedia este indisponibila in Turcia de trei ani, insa luna trecuta Curtea Constitutionala a decis ca blocajul constituie o incalcare a libertatii.

Hotararea de miercuri urmeaza sa fie transmisa BTK, autoritatea turca pentru tehnologia comunicatiilor, institutia in masura sa deblocheze efectiv accesul la site-ul de Internet. Judecatorul s-a pronuntat la numai cateva ore dupa publicarea in intregime a deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Turciei.

Autoritatile turce au blocat Wikipedia in 2017, dupa publicarea a doua articole care faceau legaturi intre Ankara si unele organizatii extremiste, reaminteste AFP. Volumul de informatii devenit indisponibil pentru utilizatorii de Internet din Turcia a provocat un soc, chiar daca administratia condusa de presedintele Recep Tayyip Erdogan este acuzata frecvent de incalcarea libertatii de exprimare, apreciaza agentia.

Continutul Wikipedia poate fi dezvoltat de orice utilizator; functionarea enciclopediei online se realizeaza cu ajutorul unor colaboratori voluntari. In mai 2019, Wikimedia – fundatia care administreaza Wikipedia – a anuntat ca a reclamat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) blocajul aplicat de Turcia.

Utilizatorii turci de Internet puteau ocoli interdictia accesand alte site-uri care preiau continutul sau conectandu-se prin VPN (retele private virtuale).

In ultimii ani, in Turcia au fost blocate provizoriu si alte site-uri, cum ar fi Facebook sau Twitter, in general in urma unor atentate.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.





Source link

Mariana Lukic

Marianne lucrează de mai mulți ani, pe lângă ocupația profesională la conservarea tradiției și culturii românești [valah] a moștenirii în planurile din nord-estul și sud-estul Serbiei