Cumpana. Frica de moarte si razboiul de supravietuire a lumii libere



Lumea libera traverseaza o cumpana. Suntem in razboi. Un razboi deocamdata de supravietuire, pe care nu stim cand si cati dintre noi il vom vedea terminat, care se va prelungi foarte probabil cu o lunga criza economica si cu un alt razboi, politic si cultural, de reasezare a lumii in noua paradigma postliberala si in noua ordine a confruntarilor si rivalitatilor.

Citeste toate textele scrise de Valentin Naumescu pentru Ziare.com

Pe scurt, in 10 idei:

1. Pandemia a schimbat dramatic regulile jocului si ierarhia valorilor. Nu numai in subconstient, asa cum probabil a fost dintotdeauna, dar acum si in planul politicilor publice, frica de moarte trece inaintea libertatilor, ca si cum societatea s-ar fi intors brusc si dureros de la luminoasele si optimistele Tratate despre guvernamantul civil ale lui John Locke, ca fundamente teoretice magistrale ale oranduirii liberale bazate pe contractul social si puterea minimala, la intunecatul dar la fel de relevantul Leviathan al lui Thomas Hobbes si la nevoia puterii absolute care sa ne protejeze, sa ne apere si sa ne salveze de la moarte, o putere maximala careia ii cedam, din omeneasca disperare, intreaga noastra suveranitate;

2. Boala va fi lunga si costisitoare iar impactul crizei va trece mult dincolo de perioada de circulatie a virusului. La fel ca dupa 9/11, nu va fi nici sfarsitul lumii, dar nici lumea nu va mai fi la fel;

3. Vin peste noi transformari semnificative si de lunga durata, unele gestionate atent si planificate de catre guverne, altele incontrolabile si imprevizibile;

4. „Cumpana Europei”, agravata de pandemia ucigatoare, de hipermediatizarea obsesiva a pericolului si de valul de populism care manipuleaza de multa vreme emotia colectiva prin retelele sociale, va transa intr-un fel sau altul perspectivele Proiectului European, fie in directia dezintegrarii si revenirii la suveranitatea deplina a statelor nationale, fie in directia intaririi guvernantei supranationale si a transformarii UE intr-un superstat;

5. Ce se va intampla cu UE? Depinde, la sfarsitul crizei, cine va parea in ochii europenilor ca a facut fata mai bine provocarii si cine a esuat (statele nationale sau Uniunea). Deci, se va impune in cele din urma, la scara istoriei, cadrul organizational care va proteja cel mai eficient vietile si interesele cetatenilor, iar actorii politici slabi si ineficienti vor disparea de pe scena;

6. Paradigma globalizarii liberale va inregistra un recul, cuantificabil in multiplicarea masurilor protectioniste si de fragmentare a fluxurilor globale (noi frontiere continentale, nationale, regionale si locale, noi tipuri de controale, standarde, reglementari, noi autoritati si proceduri etc.), toate induse de spaima prin care trece in acest moment lumea;

7. Deglobalizarea nu va insemna insa ca lumea se va intoarce la nivelul anilor ’70 sau ’80, ci trecerea la o ordine postliberala a rivalitatilor, interconectata dar dezoccidentalizata (in sensul impartirii puterii si influentei Vestului cu marii actori non-occidentali) insa, paradoxal, o ordine mondiala in care Occidentul isi poate regasi dimensiunea culturala (de cultura politica) unificatoare, o trasatura comuna si uitata, din nefericire, in deceniile din urma ale comertului turbat, o cultura politica esentialmente opusa Chinei, Rusiei si regimurilor autoritare ale Orientului;

8. Avem o veste rea si o veste buna din sistemul international. Pe de o parte, incep deglobalizarea si dezoccidentalizarea (cea din urma inteleasa ca slabire a ponderii Vestului in procesul decizional global), pe de alta parte am putea vedea curand rearticularea Occidentului impotriva regimurilor fatarnice si toxice ale Chinei si Rusiei. Prin ascunderea adevarului si presiuni asupra propriilor medici care incercau sa traga semnalul de alarma, prin coruptie si nerespectarea politicilor de igiena in pietele de animale (inclusiv salbatice) din marile orase si prin minimalizarea gravitatii situatiei in primele saptamani – in decembrie 2019 – Beijingul a compromis practic sansele omenirii de a stopa la timp pandemia si a propagat un „Cernobil biologic”, tot asa cum trufia si iresponsabilitatea sovieticilor ne-au nenorocit in aprilie 1986;

9. Nesabuinta, aroganta si iresponsabilitatea regimului comunist al Chinei (din primele saptamani ale crizei) vor costa omenirea zeci de mii de vieti si zeci de miliarde pierdute. S-ar putea sa mai adaugam cate un zero la fiecare din aceste doua bilanturi. Degeaba doneaza acum chinezii milioane de masti, sa ne protejam de virusul lor. Poate parea paradoxal, dar atat razboiul actual cu pandemia cat si razboiul care va urma, cel cu cinismul regimurilor dictatoriale de la Beijing si Moscova, ar putea fi o sansa pentru reinventarea Occidentului postliberal, adica a unei paradigme tot liberale in esenta (responsabile pentru viata cetateanului) dar care ajunge treptat sa incorporeze metode protectioniste si de reglementare din ce in ce mai sofisticate, ce vor risipi orice iluzie libertariana sau a statului minimal. La randul sau, Rusia a actionat prin dezinformare si fake news pentru inrautatirea impactului pandemiei in Occident, asa cum arata documente oficiale recente ale UE, la care ne vom referi in text;

10. Abordarea ecologista Green Deal a UE ar putea suferi reajustari masive fata de conceptul initial, cel putin pe termen scurt si mediu, pe fondul dorintei firesti a societatilor si economiilor europene de a reveni la viata normala si la turatia maxima a businessurilor (burse si piete, transport de marfuri, aviatie, comert, turism, productie de autovehicule etc.), la activitatea sociala fata in fata (de exemplu, educatie) si la entertainment (evenimente culturale, sportive), componente a caror importanta ni se va arata tuturor din ce in ce mai mare, tocmai prin lipsa/restrangerea lor drastica din urmatoarele luni. Ma tem ca discursul incrancenat si exaltat al Gretei nu va mai prinde la fel ca pana mai ieri iar lumea va dori mai degraba sa vada cerul plin de avioane, orasele aglomerate din nou, fabricile in activitate, camioanele cu marfa duduind spre mall-uri si traficul intens de dimineata, la ora cand ar trebui sa mearga copiii la scoala. Ne va fi dor de toate acestea.

*

Pe larg:

Frica de moarte a lumii libere a schimbat dramatic, peste noapte, regulile jocului. Granitele s-au inchis rapid, cum nici cei mai inversunati populisti nu au visat vreodata. Transporturile sunt suspendate, aeroporturile sunt goale, camioanele blocate in vami iar vapoarele impotmolite in porturi. Va aparea inevitabil penuria sau in cel mai bun caz rationalizarea unor produse. In scoli si universitati s-a asternut linistea. Hotelurile, terasele si plajele din statiuni vor ramane goale, desi soarele primaverii a trezit natura la viata. Muzeele sunt inchise, pietele marilor orase pustii. Oamenii in case, armata pe strazi. Spitalele, in schimb, arhipline. Peisaj sumbru, ca dupa un bombardament atomic.

Se vorbeste deja despre nationalizari si rechizitionari de companii private, bunuri si „mijloace de productie”, care ar putea fi decise fulgerator si operate peste noapte de masinaria statului, despre starea de urgenta si patrulele militare, despre inchiderea cafenelelor, restaurantelor si salilor de spectacol, ba chiar si a parcurilor, despre intreruperea si anularea campionatelor de fotbal si poate a Olimpiadei, masuri pe care niciunul dintre noi nu le-a mai trait dar pe care le stim din lecturile despre marile razboaie ale secolului trecut.

Toate aceste masuri ni se par astazi firesti si, bineinteles, in interesul nostru. Daca excludem Razboiul Rece, foarte putini dintre noi au trait pana acum un razboi. Suntem nascuti, educati si maturizati in vremuri de pace si totusi este uluitor cat de repede intelegem si putem trece, ca indivizi si ca sisteme de democratie liberala (incluzand aici UE), de la starea de pace si libertate la starea de razboi si constrangeri. Frica de moarte isi arata insa suprematia strivitoare. Ocultata dupa 1945 de progresul tehnico-stiintific si medical impresionant, edulcorata de confortul material in crestere si de dimensiunea hedonista a vietii, care a actionat ca un drog sau ca un anestezic general, iata ca tema mortii revine fulgerator in actualitate si in caracteristicile spatiului public occidental. De la zeflemea la neincredere si deruta, apoi la consternare si groaza, trecerea s-a facut incredibil de repede.

Privind cum s-au desfasurat lucrurile in Europa, din februarie pana in martie, nu putem sa nu observam cat de fragila este viata noastra libera si prospera si cat de repede se poate termina totul. In cateva zile, maxim o saptamana, orasele insorite ale Italiei si Spaniei s-au inchis iar valurile de turisti care se revarsau in piete, pe strazi si la terase au disparut. Avioanele sunt la sol. Astazi spune presedintele Macron ca „nimeni si nimic nu poate impiedica Franta sa voteze” si peste doua zile il auzim cum decreteaza, pe un ton grav, starea de urgenta. Pana mai ieri aparau liderii de la Bruxelles libertatea de miscare si deschiderea, astazi UE are frontierele inchise.

Viata europenilor s-a schimbat brusc, dramatic, infricosator. Iar temerea cea mare nu vine atat din derularea pandemiei in sine, despre care stim ca se va incheia in cateva luni, cat din sentimentul premonitoriu ca va lasa urme in modul nostru de viata, ca situatia s-ar putea repeta oricand cu agenti patogeni chiar mai agresivi iar lumea nu va mai fi la fel de libera si de relaxata ca inainte. Fata urata a globalizarii si dinamicii oamenilor pe planeta isi arata coltii. Stim ca asa se va intampla, ca vor fi consecinte permanente, pentru ca ne amintim ca la fel s-a intamplat dupa 9/11 – zborul cu avionul si comunicarea pe internet nu au mai fost niciodata cum erau inainte. Regulile stricte, supravegherea discreta si controalele introduse atunci nu au mai fost scoase dupa 2001. Iar lumea a inteles de ce si a acceptat.

Criza financiara globala din 2008-2010 a mai adaugat si ea o serie de constrangeri si temeri. Cu fiecare soc pe care il traverseaza, cam o data la 10 ani, lumea occidentala mai pierde o gradatie sau doua din spectrul libertatilor obtinute in epoca postbelica si in lunga integrare europeana de dupa 1950. Cu fiecare criza pe care o trecem, distanta de la democratia liberala la guvernarea autoritara se mai reduce cu putin.

Faptul ca pana la aceasta ora China nu si-a cerut scuze pentru drama globala in care a impins lumea este si nu este in acelasi timp suprinzator. Nu este, pentru ca minciuna, triumfalismul, aroganta si lipsa asumarii esecurilor liderilor de la varf tine de specificul regimurilor dictatoriale, ceea ce stiam demult. Este, pentru ca totusi China parea sa joace o carte mai politicoasa si mai cu staif in sistemul relatiilor internationale, distantandu-se de imaginea bolovanoasa a defunctei Uniuni Sovietice. Probabil, neasumarea vinei (fie si simbolic) pentru pandemia prin care trecem se explica prin temerea Beijingului ca la un moment dat i s-ar putea cere despagubiri. Iar cei care ar face-o ar avea si argumente, si facturi pe masura.

Rusia, la randul ei, a desfasurat o intensa campanie mediatica anti-occidentala, de dezinformare si fake news, pentru a inrautati impactul pandemiei de coronavirus, asa cum se arata intr-un document elaborat si publicat pe 16 martie de Serviciul European de Actiune Externa (SEAE). Pentru toate acestea si pentru multe alte actiuni ostile intreprinse in trecut, Occidentul ar trebui sa renunte la a mai trata cu manusi regimurile criminale de la Beijing si Moscova, regasindu-si increderea in sine, in resursele pe care le are si in capacitatea de a da directia la nivel global.

Demult voiam sa o spun si nu gaseam ocazia. Occidentul transatlantic a intrat intr-un lung si insidios declin strategic odata cu dezintegrarea marelui sau dusman, Uniunea Sovietica, in decembrie 1991. Jucand practic singur pe teren pentru vreo doua decenii, Vestul si-a cam pierdut intr-un fel ratiunea de a fi si apoi si-a pierdut chiar si coeziunea si solidaritatea interna (SUA-UE), adica liantul puterii sale. Fara un mare si temut rival, care sa-i ameninte cu adevarat interesele si sa il tina unit, binomul transatlantic dadea de cativa ani semne de destructurare. Ar putea fi semnalul unei spectaculoase reveniri.

Occidentul „avea nevoie” (vai ce cinic spus!) de un „razboi”, de o provocare majora pentru a se reinventa. Pentru un timp, tensiunile cu Rusia din Ucraina si Estul Europei au parut ca vor reanima si rearticula Occidentul, ca in vremurile bune ale campaniilor invingatoare ale SUA si aliatilor europeni, dar pana si asta s-a dovedit a fi o miza relativ mica, din esalonul secund. Frictiunile intre aliati au reaparut iar dezacordurile si interesele in aparenta divergente au creat clivaje in spatiul euro-atlantic. Adevarul este ca vest-europenii nu se mai simteau amenintati demult de Rusia iar China parea pana nu demult doar atelierul de confectionat tricouri ieftine de bumbac pentru reprizele de jogging ale occidentalilor. Lucrurile s-au schimbat iar amenintarea dinspre Orient a redevenit reala si puternica.

Legat sau nu de efectele pandemiei, s-ar putea sa vedem nu peste mult timp Occidentul din nou la lucru. Reasezarea lumii va fi dificila dar nu lipsita de surprize, si poate nu toate negative. Poate suna contradictoriu, dar dintr-o mare amenintare se poate naste o forta de reactie si de aparare nebanuita. Iar Occidentul trebuie acum, mai mult ca oricand, sa-si apere valorile si modul de viata.

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (proiectul Romania Europeana).

Despre ce vrei sa scriem?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.





Source link

Mariana Lukic

Marianne lucrează de mai mulți ani, pe lângă ocupația profesională la conservarea tradiției și culturii românești [valah] a moștenirii în planurile din nord-estul și sud-estul Serbiei

Leave a Reply

Your email address will not be published.