Lingurita de argint ne fereste de COVID-19?



Au fost virale sapamana trecuta imaginile unei respectabile fete bisericesti de prin Constanta, care-i impartasea pe toti credinciosii cu aceeasi lingurita de argint, muiata in acelasi pocal, tot de argint. Asa spun canoanele, asa s-a facut.

Imaginile au fost difuzate cu insistenta, parca anume ca sa vada telespectatorul cum i se pune in pericol credinciosului sanatatea si poate chiar viata, numai prin pastrarea traditiilor, ca urmare a obiceiurilor si cu respectarea regulilor sfintei Biserici.

Ar fi fost de asteptat ca, dupa ce sute, poate chiar mii de credinciosi s-au servit atat de neigienic, cu aceeasi lingurita, din acelasi potir, sa fi ajuns unii din ei si nu din altii in topul celor declarati imbolnaviti ca urmare a raspandirii virusului.

Din fericire pentru dansii, n-a fost (inca) asa. Imbolnavitii se dovedesc a fi aproape exclusiv din randul celor care calatorisera recent prin Europa sau care s-au facut „contacti” cu imbolnavitii. Despre niciunul n-am aflat ca i s-ar trage de la taina impartasaniei.

Nu ca as vrea sa sar in apararea canoanelor, dar parca mi se pare ca este nevoie de o explicatie. Adica, este batator la ochi faptul ca, la Suceava, un spital intreg pune lacatul la usa dupa ce un infectat transmite microbul numai trecand pe acolo, iar enoriasii din Constanta raman sanatosi tun, dupa ce se servesc cu totii de aceeasi lingurita, muiata in acelasi vin dintr-un singur potir de argint.

Pentru unii, asa ceva este un miracol, ceva ce trebuie inteles altfel decat tot ce este lumesc, ceva ce spune ca omul pios este altfel aparat de Pronia cereasca, decat cel pacatos. Pe scurt, simti insasi mana Domnului deasupra capului, cand ai gustat din sfinta taina a impartasaniei. Amin!

Daca acesta este singurul argument al Bisericii, mi se pare cam subtirel. Ba chiar nu ma indoiesc ca multi dintre miile de decedati din intreaga Europa apucasera sa se impartaseasca inainte de a-si da sfarsitul si ar trebui alte argumente, mai solide, in apararea linguritei folosita in comun. Iar argumentele exista.

N-as neglija, de exemplu, materialul din care sunt confectionate odoarele bisericesti: argintul. Despre argint, o traditie din vechi timpuri spune ca ar avea proprietati profilactice si curative, iar cercetarile moderne sustin chiar ca este bactericid. Cunoscatorii au demonstrat ca nu mai putin de 650 de tipuri de microorganisme devin inactive in contact cu acest metal.

Presa britanica s-a referit recent la cercetarile profesorului Valerie Edwards Jones, de la Universitatea din Manchester, cu explicatia ca „Ionii de argint impiedica inmultirea bacteriilor, virusurilor si sporilor, care nu pot sa se mai infiltreze in celule si sa le dezactiveze proteinele. Microbii nu se mai pot reproduce si mor, iar infectia este astfel stopata”.

Ca urmare, cercetatorii aceleasi Universitati recomanda solutii pentru folosirea argintului in tratarea bolilor de piele, a arsurilor, alergiilor, precum si a unor plagi deschise, tocmai datorita proprietatilor antibacteriene ale metalului.

Recomandarile insa au caracter adjuvant, adica se folosesc in paralel cu medicatia oferita de stiinta moderna. Fara aceasta, tratmentul n-ar fi la fel de sigur.

Este, de altfel, cunoscut in popor faptul ca apa sfintita, aghiazma cum i se spune, se mentine proaspata si nu devine „statuta” un timp relativ indelungat. Explicatia ar fi aceea ca bisericile o depoziteaza in vase de argint sau o tin in contact cu argintul, iar acesta neutralizeaza bacteriile.

Din vremuri stravechi, medicina traditionala s-a bazat in mare masura pe proprietatile argintului. Pana la descoperirea penicilinei, era considerat ca fiind cel mai sigur dezinfectant, ceea ce il facea si foarte pretuit. Un kilogram de aur valora cat 7 kilograme de argint. Azi, cu un kilogram de aur, se pot cumpara 74 kilograme de argint.

Vechii fenicieni, cunoscuti navigatori ai antichitatii, transportau apa, vinul si laptele in vase din argint, pentru a le pastra nealterate un timp indelungat. Si conchistadorii introduceau o moneda in vasul cu lichide perisabile, ca sa intarzie fermentarea.

Isoricul grec Xenofon relata ca, in antichitate, aristocratii nu se imbolnaveau de dezinterie si nici nu cadeau usor prada epidemiilor, intrucat beau apa numai din vase de argint.

Solutiile coloidale de argint se utilizeaza si astazi ca mijloace antiseptice pentru tratarea bolnavilor de tuberculoza, in paralel cu tratamentul cu antibiotice.

In zilele noastre, astronautii din statiile cosmice NASA sau MIR au folsit argintul coloidal pentru transformarea apei reziduale in apa potabila.

Dar, oricate calitati ar avea, argintul nu este un panaceu. Chiar daca unora le-a fost de folos, altora ar putea sa nu le fie. Daca argintul ne-ar apara 100% de infectii, aproape nici n-ar trebui sa ne mai aparam si cu altceva de virus.

Nu stiu cat risc de imbolnavire exista in sistemul impartasaniei cu recuzita trecuta dintr-o gura in alta, dar nu pot crede ca-i fara riscuri. Atat doar ca este expusa sanatata noastra, a celor impartasiti, si nu a celui care oficiaza.

Daca ar fi fost in joc sanatatea acestuia, cred ca demult ar fi adoptat si Biserica moda linguritei de unica folosinta, asa cum o folosesc fara probleme unitatile fast-food, care sunt controlate riguros de cei de la sanatatea publica.

Este de neinteles ca directiile de sanatate publica amendeaza sever orice patron de local care nu spala si nu dezinfecteaza toata vesela si toate tacamurile, dar se face ca nu observa cum sute de credinciosi „consuma” cu aceeasi lingurita.

Argumentul forte al Bisericii este acela ca nu se cade sa schimbi obiceiuri canonice valabile de sute de ani. Ei, as! Cate nu s-au schimbat de-a lungul timpului, iar slujiorii altarului nu numai ca nu s-au impotrivit, dar au pus cei dintai umarul la schimbare. Nu se folosesc domniile lor de cele mai noi realizari ale tehnicii? N-au acasa masina de spalat vesela sau rufe, n-au congelator, nu utilizeaza telemobilul? Si, mai ales, nu calatoresc tot domniile lor in cele mai elegante si confortabile limuzine de care nici vorba nu era in stravechile canoane?

Daca-i vorba de canoane si de traditii, mi-as permite sa amintesc ca sfintii apostoli nu se gandeau nici in vis la Mercedesuri exclusiv si se deplasau calare pe catar, ceva la care am stramba azi din nas cu dezgust cu totii, chiar si cel mai modest dintre purtatorii sutanei.

Nu ma fac apologetul deplasarii calare, dar nu inteleg ca aceia care au parasit voiosi vechile cutume ale inaintasilor in favoarea propriului confort sa ramana nenduplecati cand este in joc sanatatea si poate chiar viata noastra, pretextand un obicei denumit pretentios canon, abandonat ori de cate ori a fost vorba de propriul confort, dar sustinut cu strasnicie atunci cand ii afecteaza pe altii.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.





Source link

Mariana Lukic

Marianne lucrează de mai mulți ani, pe lângă ocupația profesională la conservarea tradiției și culturii românești [valah] a moștenirii în planurile din nord-estul și sud-estul Serbiei